joi, 10 decembrie 2009

De ce nu a vrut Ceauşescu metrou în Drumul Taberei


Burghejii nu merită metrou

Actul de naştere, însă, care avea să conducă la primul târnăcop înfipt în pământ, s-a semnat la Congresul al XI-lea al PCR, după ce tovarăşul Nicolae Ceauşescu aflase de la un simpozion internaţional că tendinţele demografice în creştere demonstrau că orice oraş cu peste un milion de locuitori, cum era şi cazul Bucureştiului, avea nevoie stringentă de metrou.

Aşa că într-o şedinţă la Comitetul Central al PCR, din februarie 1975, tovarăsul a analizat mai multe aspecte ale sistematizării capitalei, iar printre cele zece ansambluri noi de locuinţe prevăzute, au discutat şi despre viitorul metrou.

Studii de trafic s-au făcut şi la Proiect Bucureşti, însă Ceauşescu nu a ţinut cont în întregime de ele. Proiectul iniţial prevedea două mari linii care să lege Nordul cu Sudul şi Estul cu Vestul oraşului, iar un inel circular de tunele să lege cele patru capete ale magistralelor. Lucrurile s-au făcut parţial după urechile clăpăuge ale conducătorului, şi arată cum le ştim şi azi, cu segmente de legătură lipsă între magistrale.

“Metroul trebuia făcut din Drumul Taberei până în Balta Albă, dar pentru că Ceauşescu l-a negat pe Gheorghiu Dej – a băgat metroul în Militari. În Drumul Taberei zicea el că trăiau burgejii, pentru că era făcut pe vremea lui Gheorghiu Dej. Dar Drumul Taberei era primul cartier aglomerat al Bucureştiului. Militari nici nu era construit la vremea aia. Era o lozincă, un orgoliu al lui Ceauşescu, şi prostia noastră de a-l face pe el marele arhitect, primul om al ţării”, explică azi inginerul Victor Chiriac, cel care a proiectat printre altele staţia Eroilor.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu